2.4. Ce este o norma ?

Parcurgand acest articol veti afla raspunsul la urmatoarele intrebari:

2.4.1. Norma de deviz

In acest articol o sa construim impreuna varianta de norma cu codul CA01A1.

O varianta de norma este formata din urmatoarele componente:

  • Cod - CA01A1

  • Descriere - Turnarea betonului simplu marca...1) in fundatii continue, izolate si socluri cu volum pina la 3 mc, inclusiv

  • UM (Unitate de masura) - mc

  • Reteta - lista consumurilor de resurse

    [Notă]Definitie norma

    O norma de deviz descrie un proces de constructie. Norma contine informatii despre conditiile de executie, tehnologii si cantitatile de resurse necesare pentru realizarea unei cantitati unitare din respectivul proces.

    O norma de deviz are un caracter general, ea nu tine cont de particularitatiile santierului sau a firmei de executie.

2.4.1.1. Cod

Codul unei variante se mai numeste si simbol. Rolul codului este de a identifica in mod unic varianta unei norme de deviz. Codul se compune din:

  • Simbolul indicatorul de norme de deviz

  • Simbolul capitolului

  • Numarul de ordine al normei

  • Simbolul variantei

Fig. 2.15. Compunerea codului

Compunerea codului

In cadrul exemplului de fata:

  • C - Indicator: "Constructii"

  • A - Capitol: "Turnari betoane"

  • 01 - Norma: "Turnarea betonului simplu"

  • A1 - Varianta: "marca...1) in fundatii continue, izolate si socluri cu volum pina la 3 mc, inclusiv"

[Important]Diferenta dintre Varianta si Norma

Varianta unei norme reprezinta o specializare a respectivei norme. In cazul de fata, norma este "CA01 - Turnarea betonului simplu" iar una din variantele ei "CA01A1 - Turnarea betonului simplu marca...1) in fundatii continue, izolate si socluri cu volum pina la 3 mc, inclusiv".

[Important]Conventie

Desi conceptul de "Norma" este diferit de cel de "Varianta de norma", in limbajul comun se foloseste denumirea de "Norma" pentru a se referi inclusiv la o anumita varianta. Astfel veti intalni spunandu-se "norma CA01A1". Deoarece este cea mai comuna utilizare a cuvantului norma, in continuarea acestui articol se va folosi denumirea de norma pentru a se referi atat la o norma de deviz cat si la varianta unei norme.

2.4.1.2. Descriere

Descrierea unei norme are scopul de a specifica intr-un mod cat mai clar si amanuntit procesul de productie la care se refera norma respectiva. In descriere se pot regasi informatii despre:

  • conditiile de executie

  • tehnologia de executie

  • resurse folosite

  • succesiuni de operatii tehnologice

2.4.2. Reteta unei norme

De ce resurse avem nevoie pentru turnarea unui metru cub de beton simplu in fundatii continue, izolate si socluri cu volum pina la 3 mc, inclusiv ? Si in ce cantitate ?

Raspunsul la aceasta intreabare constituie reteta normei.

[Notă]Definitie

Reteta unei norme reprezinta cantitatile de resurse necesare pentru realizarea unei unitati din procesul de constructie la care se refera norma.

2.4.2.1. Resurse

In reteta unei norme se pot intalni resurse de urmatoarele tipuri:

  • Material

  • Manopera

  • Utilaj

  • Transport

  • Lista anexa

In continuare, vom incerca sa identificam resursele ce fac parte din reteta normei CA01A1.

O resursa apare in reteta cu urmatoarele informatii:

  • Cod unic

  • Descriere completa

  • Unitate de masura

  • Cantitate in reteta

2.4.2.2. Material

Pentru realizarea operatiei "turnarea unui metru cub de beton simplu .." avem nevoie de urmatoarele materiale:

Fig. 2.16. Materiale CA01A1

Materiale CA01A1

[Notă]Observatie

De observat este faptul ca pentru operatia de "turnare a unui metru cub de beton" se folosesc 1.01 mc de beton. Acesti 0.01 mc de beton ce apar in plus se considera pierderi tehnologice. In reteta unei norme, cantitatiile materialelor pot contine pierderi tehnologice si pierderi datorate transportului.

2.4.2.3. Manopera

Urmatoarea etapa in compunerea retetei este precizarea fortei de munca care este necesara pentru realizarea unei unitati din norma CA01A1. Astfel pentru turnarea unui metru cub de beton, pe langa materiale, avem nevoie si de urmatoarele resurse de tip Manopera:

Fig. 2.17. Manopera CA01A1

Manopera CA01A1

[Notă]Notă

Resursele de tip manopera trebuie sa aiba ca unitatea de masura "ora".

2.4.2.4. Utilaj

Consumul de utilaj reprezinta durata de functionare efectiva a fiecarui utilaj, echipament sau instalatie tehnologica pentru executia unei cantitati unitare din procesul de constructie la care se refera norma de deviz. Acest consum nu include si duratele de montare/demontare a utilajului sau transportul la locul desfasurarii lucrarii.

In cazul normei CA01A1, pe langa resursele de tip material si manopera mai adaugam si o resursa de tip utilaj.

Fig. 2.18. Utilaj CA01A1

Utilaj CA01A1

[Notă]Notă

Resursele de tip utilaj trebuie sa aiba ca unitatea de masura "ora". Acesta reprezinta durata efectiva de functionare a utilajului.

2.4.2.5. Transport

In indicatoarele de norme de deviz exista norme speciale pentru transport. Un exemplu este TRA01A01. Acestea se folosesc pentru a descrie procesul de transportare al materialelor la locul de executie al lucrarii. O norma de transport contine in reteta o resursa de tip transport.

O resursa de tip transport este descrisa prin greutatea materialelor transportate si distanta pe care se transporta.

[Notă]Transport pentru CA01A1 ?

Desi teoretic se poate introduce o resursa de tip transport in reteta normei de fata (CA01A1), nu este recomandat deoarece ar trebui specificata distanta pe care se transporta materialele (exemplu 10 km). Specificarea distantei ar limita scopul in care poate fi folosita norma.

2.4.2.6. Lista anexa

In acest moment, am precizat resursele de tip material, manopera si utilaj care sunt necesare pentru realizarea normei CA01A1. La prima vedere reteta normei este completa. De ce anume ar mai fi nevoie ?

Intr-adevar, reteta normei descrie in mod corect resursele necesare pentru realizarea operatiei "Turnarea betonului simplu in fundatii continue, izolate si socluri cu volum pina la 3 mc, inclusiv", dar are o mica problema.

Intrebare: Ce se intampla daca pentru o lucrare dorim sa folosim beton B 200 ? Ar trebui sa creeam o norma noua similara cu cea de fata dar cu alt beton ?

Raspuns: Creearea unei norme noi ar fi o solutie satisfacatoare daca am avea doar doua tipuri de beton. In cazul de fata ar trebui sa creeam o norma noua pentru fiecare tip de beton existent pe piata. Exista totusi o solutie mai buna, si anume folosirea unei liste anexe.

Un loc sa facem o norma pentru fiecare tip de beton, inlocuim betonul din reteta normei cu o lista anexa.

[Notă]Definitie

Lista anexa reprezinta o resursa abstracta, acesta specifica faptul ca in locul ei ar trebui sa fie folosita o resursa care sa se potriveasca descrierii specificate de lista.

Solutie: In cazul de fata, in locul materialului "2100971 - Beton de ciment B 300 stas 3622" folosim o lista de betoane, si anume "10173 - Beton preparate"

Fig. 2.19. Lista anexa de betoane

Lista anexa de betoane

[Important]Important

In momentul cand folositi o lista anexa intr-un deviz, nu sunteti fortat sa folositi doar materialele specificate de aceasta. Este corect sa folositi orice material ce se potriveste scopului respectivei liste anexe.

In cazul de fata puteti folosi si un beton C 18/22,5 chiar daca acesta nu apare in lista de materiale asociata listei anexe.

2.4.3. Folosirea unei norme

In acest moment am definitivat reteta normei CA01A1. Aceasta este:

Fig. 2.20. Reteta CA01A1

Reteta CA01A1

Pentru a folosi aceasta norma in deviz trebuie sa realizati urmatoarele etape:

  1. Specificati cantitatea aferenta procesului de constructie descris de norma.

  2. Alegeti un material care sa indeplineasca cerintele specificate de lista anexa.

In deviz acest lucru s-ar reprezenta in felul urmator:

Fig. 2.21. Folosire norma

Folosire norma

[Important]Conventie

In tiparirea formularelor pentru un deviz nu este necesara prezentarea intregii retete. Deoarece se presupune ca toata lumea are acces la normele de deviz, este suficient specificarea codului normei.

[Important]Important

Specificarea materialului selectat pentru lista anexa este obligatorie. Desi acesta face parte din reteta normei, el trebuie afisat in formualrele tiparite pentru deviz pentru a specifica in mod precis procesul de constructie ce se va executa.

In acest mod oricine cunoaste codul si materialul folosit poate sa refaca structura devizului.