De ce noi nu vrem o tara ca afara
Auzim foarte des sintagma ”Vreau o ţară ca afară”! Ehhh, noi nu vrem o ţară ca afară, deoarece Romania are lucruri bune la care nu trebuie să renunţe.
O sa mă folosesc de Graficul de mai jos pentru a explica mai bine acest lucru.
Orientarea pe termen lung înseamnă modul în care fiecare societate trebuie să mențină unele legături cu propriul trecut în timp ce se confruntă cu provocările prezentului și viitorului , iar societățile prioritizează aceste două obiective existențiale în mod diferit.
Societăți normative, care înregistrează scăderea acestei dimensiuni, preferă, de exemplu, să mențină tradițiile și normele onorate în timp ce urmăresc schimbarea societății cu suspiciune. Cei cu o cultură care joacă un rol înalt, pe de altă parte, iau o abordare mai pragmatică: ele încurajează economia și eforturile în educația modernă ca o modalitate de a se pregăti pentru viitor.
România are un scor intermediar de 52 pe această dimensiune.
Unul dintre principalele lucruri care ghidează o persoană în viaţă este locul din care-şi trage rădăcinile, aşa că nu, nu vrem o ţară „ca afară”. Vrem ca România să progreseze, să aibă infrastructura rutieră din Germania, să aibă sistemul de sănătate din Marea Britanie, performanţele sistemului educaţional din Finlanda, dar în acelaşi timp să păstreze tradițiile așa cum s-au păstrat în multe dintre satele Bucovinei.
Pentru asta, este nevoie ca noi toţi să facem un pas înainte, să fim o versiune mai bună a noastră, să ne uităm mai puţin în curtea vecinului şi mai mult în ograda noastră.
Ei bine… privind indicele „individualismului”, ceva îmi spune că suntem încă o societate colectivistă. Acest lucru se manifestă printr-un angajament pe termen lung față de grupul de membri, fie că este vorba despre o familie, o familie extinsă sau relații extinse. Dar, mă gândesc că acest lucru se trage si din faptul că suntem o ţară post-comunistă.
Când ne lăudam cu toate bogăţiile României trebuie să conştientizăm şi dezavantajele pe care ni le-a adus poziţionarea geografică la limită dintre Est şi Vest. De-a lungul secolelor românii şi-au dezvoltat o caracteristică care ne-a ajutat să mergem mereu înainte, de fapt (mai bine zis), să ne continuăm mereu călătoria (că de înaintat am înaintat mai greu). Adaptabilitatea. Am reuşit să ne adaptăm oricărei noi situaţii, oricărei ameninţări şi astfel am devenit adevăraţi supravieţuitori.
Din păcate, ca să supravieţuieşti, este nevoie ca tot timpul să fii în gardă, să nu ridici vocea prea tare, să fii tot timpul suspicios şi să nu te încrezi în nimeni.
Dacă vă întrebaţi ce legătură au toate astea cu construcțiile, vă spun că sunt la fel de strâns legate cum este legată supravieţuirea de prezenţa soarelui.
Am văzut de multe ori cât de greu reuşesc doi oameni să fie deschişi, să colaboreze fără piedici, să aibă încredere unul în celălalt şi astfel, să reuşească să se dezvolte împreună. Acum, putem doar să înmulţim acest factor de neîncredere cu 5 şi să condimentăm cu puţină sare şi piper ca să creăm tabloul unui proiect de construcţii.
De ce?
Pentru că sunt mult mai multe părţi implicate în joc, pentru că riscurile sunt foarte mari, pentru că aşteptările sunt foarte mari. În momentul în care am conștientizat acest aspect, misiunea noastră a devenit foarte clară.
Ca să progresăm, avem nevoie să construim România pe o fundație de încredere.
O Românie construită prin încredere, înseamnă o Românie care nu mai înaintează cu frâna de mână trasă.
Acum 10 ani am început călătoria eDevize, într-un apartament din Bucureşti, cu o echipă tânără care îşi dorea să facă lucrurile „altfel”. După mii de ore lucrate, în 2012 am lansat primul nostru produs, eDevize Esential, primul şi singurul program gratuit pentru devize.
Doresti sa recuperezi parola?
Timp de 2 ani, am strâns şi integrat părerile utilizatorilor, iar în 2014 am lansat eDevize Plus, varianta profesională a eDevize. Încă de la lansare, eDevize Plus a fost cel mai uşor de utilizat produs din piaţă, lucru pentru care trebuie să mulţumim oamenilor care au fost alături de noi încă din 2012 şi care ne-au transmis constant sugestiile lor de îmbunătățire.
În aceşti ani, am reuşit să devenim unul dintre cele mai cunoscute programe din zona devizelor şi chiar din piaţa construcţiilor, şi în mod clar, programul cu cea mai rapidă creştere a adopţiei şi a cotei de piaţă.
Am fost întrebaţi de curând care este secretul acestei ascensiuni.
Lucrurile sunt destul de simple – mii de ore de lucru pentru dezvoltare, viteză rapidă de reacție pentru a fi primii care implementează schimbările de legislaţie, mii de ore de consultanță în construcţii oferite clienţilor noştri. Toată această munca este împachetată în cea mai de preţ valoare a companiei noastre: Asumarea = Responsabilitatea faţă de clienţii noştri
Revenind puțin la contextul României, despre care vorbeam la început, în echipa noastră lucrurile sunt clare. Fiecare dintre noi ştie că schimbarea şi creşterea performanţei vine în primul rând de la el, nu de la “vecinul” care putea să facă şi el treaba mai bine. Aşa am reuşit noi să ne dezvoltăm şi credem că aşa va reuşi şi România să o facă.
În tot cadrul acesta de discuţii, despre responsabilitate şi asumare, am început în ianuarie 2017 să luăm în considerare următorul nivel pentru eDevize – extinderea acestuia printr-un nou produs pentru piaţa construcţiilor. Decizia legată de cui să i se adreseze produsul a fost una extrem de grea şi cu multe lucruri de luat în considerare.
Sunt multe lucruri care pot fi făcute pentru a îmbunătăți situația proietelor de construcții. Responsabilitatea este cu siguranță împărțită între toate părțile participante, iar o bucată semnificativă din această responsabilitate stă pe umerii executantului lucrării. În contextul nostru curent, el are de multe ori răspunderea finală ca proiectul să iasă bine, are răspunderea ca la finalul lucrării fiecare om din echipa lui, în momentul în care trece pe lângă lucrare, să arate cu mândrie: uite aici mi-am adus şi eu contribuţia.
În regulă!
Cum facem atunci ca lucrurile să se mişte mai bine, mai ales că avem o cutumă: devizele sunt ceva “naşpa”, care mai rău ne încurcă.
Vorbeam mai sus de tradiții şi că nu toate sunt proaste. Devizele reprezintă o tradiţie pentru piaţa de construcţii din România. Sunt ele “proaste”?
Nu aş zice! Aş zice doar că sunt asociate cu ceva vechi şi neperformant, tehnologiile din 1981.
Nu văd niciun model de a realiza un proiect de construcţii eficient, fără să ai un calcul de buget foarte riguros în spate. Atunci, hai să facem acest calcul folosind devize! De ce? Pentru că ele reprezintă „spargerea” lucrării până la nivelul costurilor cu materialele, manopera, utiljale și transportul – adică nivelul de rigurozitate optim.
Pentru a avea performanţa în realizarea proiectului, orice executant trebuie să-şi spargă costurile pe aceste categorii. Indiferent de ce primește în proiect, el trebuie sa aibă control asupra costului, ca să nu iasă în pierdere și să facă o lucrare de calitate. Acest model de a oferta lucrarea (având în spate reţete) este folosit în ţări care au infrastructura și construcții de succes. Și este singurul mod în care cineva de acolo concepe să oferteze o lucrare. Într-o piață în care executanții își asumă că pot aduce schimbare pozitivă, o să fim mult mai aproape de infrastructură și construcții de calitate.
Aici intervine o problemă foarte des întâlnită în execuţie. „De unde timp să mă axez pe ofertare de calitate, cu reţete, când eu de abia am timp să ofertez şi aşa, mai la general.” Pentru a oferi acest timp, şi pentru că înţelegem că timpul investit în ofertare ar trebui să meargă nu către muncă de rutină, ci către ajustări calitative (prețuri, rețete), am dezvoltat şi lansat eDevize Enterprise.
eDevize Enterprise este soluţia pentru viteza 10x în proiectele de construcţii, fiind format din 4 module care asigură rapiditate şi siguranţa în ofertare.
- eDevize Plus – produs care în cei 5 ani de când este disponibil a adus în piaţă un nou standard despre cum se lucrează ușor, rapid şi în siguranţă
- Deviz Express – un sistem unic în piață, care importă liste de cantităţi (formulare F3) exportate din soft-uri pentru devize (format PDF, Word sau Excel ), şi pe baza cărora reconstruiește automat investițiile în eDevize. În loc să stea să introducă manual sute sau mii de operaţii, cu ajutorul Deviz Express, ofertanţii se pot acum concentra pe ajustări de prețuri și reţete, astfel încât sa asimileze tehnologiile specificate de proiectant cu capabilităţile interne de execuţie.
- Project management – am fost obişnuiţi ca soft-urile care asigură zona de project management să fie scumpe şi să se lucreze greu cu ele. Modulul de project management din eDevize Enterprise nu numai ca este foarte accesibil financiar, dar este şi extrem de uşor de folosit. În câteva secunde îţi transpui investiţia în graficul Gantt, alegând ce resurse vrei sa foloseşti (manopera, utilaj, transport, materiale) şi la ce nivel de defalcare vrei sa lucrezi (operaţie/normă, deviz sau obiect). Din graficul Gantt se generează foarte uşor şi graficul Reţea.
- Calcul Invers Avansat – cel mai performant sistem de stabilire a preţurilor pentru lucrări (de asemenea, unic in piață). Cu toții ne-am lovit de momente în care vrem să acordăm un discount sau de momente în care trebuie să creştem preţurile cu un anumit procent. Prin metoda clasică disponibilă în acest moment în programele de devize, aceste modificări se fac la grămadă şi aşa pierdem tot controlul prețurilor elementelor din lucrare (în funcţie de caz: resurse, norme, devize, obiecte). Calculul Invers Avansat ne permite să facem aceste ajustări păstrând nemodificat prețul elementelor de interes (după caz: resurse, operații/norme sau devize), astfel încât să avem acelaşi nivel de control asupra preţurilor ca atunci când facem modificările manual, operând asupra fiecărei resurse.
Am văzut de multe ori oameni care se grăbesc să arunce tradiții la gunoi considerându-le învechite şi inutile. Cred că ar trebui să ne gândim bine înainte să aruncăm, pentru că istoria ne învaţă că este greu sa construieşti ceva, dar este foarte uşor sa dărâmi. Și mai cred că cel mai bun mod în care te poţi dezvolta, este sa înţelegi care-ţi sunt rădăcinile (tradițiile) şi să vezi cum le poţi folosi ca să te reinventezi.
Noi nu vrem „o ţară ca afară”, vrem o Românie puternică şi performantă. Iar pentru acest lucru ne facem partea noastră pentru a ajunge acolo.
Vă invităm să lucrați alături de noi!
eDevize nu înseamnă doar comenzi pe calculator. eDevize înseamnă oameni care petrec mii de ore pentru a oferi utilizatorilor cea mai bună consultanţă legislativă şi cel mai sigur mod în care-şi pot dezvolta proiectele.
Florin Manoloiu
Commercial and Tendering Director|eDevize
NU nu vrem o țară ca din afară…….ce să facem cu ea…e atât de aseptică și anostă mult trâmbițata țară de afară…La noi n-ai să vezi ființând peste decenii firme gen ”Ionică&Jenică” gumilastice…cât de minunați ar fi ei…doamnele Jenică & Jonică bagă strâmbe…..așa că adio colaborare( a cărei apologie ați făcut-o atât de idilic în articolul dvs) Nu nu există idilism…nici măcar în literature semănătoristă……….Câtă vreme se poate fura de ce să se cumpere…câtă vreme se truchează tot…unde-i meritocrația…selecția valorilor!!??? vax albina….