Fonduri suplimentare in domeniul constructiilor, vezi cum ajustezi valorile contractelor
Deşi în trecut eram obişnuiţi să treacă perioade mai lungi de timp de când se dădea o lege şi până la momentul la care aveam un cadru clar de implementare, acum să-i dam “Cezar”-ului ce-i al “Cezar”-ului mai precis, să dăm ANAP-ului credit pentru rapiditatea cu care s-a publicat în Monitorul Oficial “Instrucţiunea privind ajustarea prețului contractului de achiziție publică/sectorială.
Săptămâna trecută vă scriam despre OUG 114/2018 si discutam despre 2 aspecte foarte interesante:
- ce se va petrece cu valoarea contractelor în desfăşurare sau ofertare şi dacă pe lângă asta
- ce se va întâmpla dacă pe baza creşterilor salariale din construcţii va creşte şi preţul materialelor (pentru că şi producătorii sunt afectaţi)
Pe lângă cele 2 subiecte de mai sus, cititorii au mai ridicat încă 2 probleme:
- cum licităm în momentul de faţă?
- ce se va întâmpla cu lucrările care au devize comasate în situaţia în care actualizarea şi ajustarea contractelor se va face aşa cum discutasem în articolul precedent.
Vineri s-a publicat în Monitorul Oficial sub numărul 32 răspunsul la o mare parte dintre întrebările noastre.
Acum să o luăm treptat, în primul rând s-au definit 2 termeni distincţi care intră sub incidenţa unui termen general: ajustarea preţului contractului.
1. Revizuirea preţului contractului
Se referea la posibilitatea de a modifica preţul unui contract în funcţie de fluctuaţiile existente în piaţă fără a avea parte de un eveniment imprevizibil aşa cum este el definit la art. 7 din aceeaşi notificare (o să discutăm despre art.7 mai jos, unde o să fie foarte important). Practic, putem să solicităm ajustarea preţului contractului la fiecare dintre deconturile pe care le facem, iar autoritatea contractantă este nevoită să aprobe.
Atenţie revizuirea preţului contractului prin formula de mai jos, se poate face doar dacă în contract există o clauză de ajustare conform articolelor 48.4 şi 48.5 conform HG 1/2018 care defineau o formulă simplă şi una polinomială. Dacă nu există o astfel de clauză, nu se poate face revizuirea contractului (Atenţie, asta nu înseamnă că nu se poate ajusta valoarea contractului, înseamnă ca nu se poate ajusta în condiţiile acestea)
Revizuirea se va face după o formulă care ţine cont de indici legaţi de:
- creşteri salariale,
- creşteri de preturi de materiale,
- materii prime, etc. .
Găsiţi formula explicitată la finalul articolului sau pe pagina ANAP la art. 5.
Pe subiectul acesta mai am 3 menţiuni importante:
- formula este considerată una acoperitoare care reflecta în proporţie de 100% costurile din construcţii
- indicii de preț si ponderile se vor calcula trimestrial de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză se publică pe site-ul instituţiei
- pentru revizuirea prețului contractului, nu este nevoie de semnarea unui act adiţional
Acum că am trecut prin revizuire, haideţi să vedem ce înseamnă cel de-al doilea termen.
2. Actualizarea preţului contractului:
Actualizarea prețului contractului, presupune ajustarea prețului cu un coeficient, în cazul în care apare o situaţie imprevizibilă în piaţă, indiferent dacă există o menţiune despre aceasta posibilitate în contract. Printre situaţiile imprevizibile avem:
- modificări legislative
- modificări ale normativelor tehnice
- creştere mare a preţurilor pentru materiile prime
- creşte durata contractului faţă de momentul ofertării
- intrarea în faliment/insolvenţă a unuia sau mai multor furnizori declaraţi în ofertă
La articolul 7, punctul 2, litera b, se face foarte clar referire la schimbarea legislativă din OUG 114 legată de creşterea salariului minim pe ramurile de construcţii. Aşa cum anticipam de săptămâna trecută, s-a mers pe varianta în care se permite actualizarea preţului manoperei cu procentul cu care s-a modificat salariul minim pe economie: 56,5764192139738%*.
Zilele trecute a fost publicat coeficientul oficial de actualizare al investiţiilor, de către Comisia Naţională de Statistică şi Prognoză:
- pentru investiţiile din 2018 este de 57,9%
- pentru investiţiile din 2017 (trim. 2, 3 si 4), care nu au fost actualizate la 2018, este de 68,5%
Apropo, în eDevize, puteţi actualiza preţul contractului cu o singură apăsare de buton. Formula de actualizare o puteţi găsi la finalul documentului sau în documentul ANAP.
Atenţie, actualizarea preţului contractului se poate face ori la semnarea contractului cadru, ori prin act adiţional. Pentru un contract, putem să facem concomitent atât revizuire cât şi actualizare a preţului, cele 2 fiind disponibile pentru situaţii diferite.
Acum că am discutat despre cele 2 modalităţi de ajustare a preţului contractului o să vă mai aduc în atenţie încă un punct. Nu ştiu dacă aţi observat, dar ambele modalităţi de ajustare, au la bază costuri de materiale, de manoperă, etc.
Numai că o parte din lucrările din România au fost ofertate pe articole comasate unde practic nu avem defalcarea unui articol pe: material, manoperă, utilaj şi transport. Asta înseamnă că în stadiul actual, pentru acele lucrări preţul contractului nu se poate ajusta.
Aici intervine articolul 8, punctul 2, din aceeaşi instrucţiune privind ajustarea preţului contractului de achiziţie publică. El ne spune că în cazul articolelor comasate va trebui ca odată cu depunerea cererii de actualizare să depunem şi devizul analitic (formular F3 şi eventual formulare C5-C9) cu defalcarea pe manoperă, material, utilaj şi transport.
În cazul în care ştiţi pe cineva care are nevoie de un program performant pentru a-şi face devizele analitice, puteţi să le recomandaţi eDevize, un soft care nu înseamnă doar comenzi pe calculator. Înseamnă oameni care petrec mii de ore pentru a oferi utilizatorilor cea mai bună consultanţă legislativă şi cel mai sigur mod în care-şi pot dezvolta proiectele.
Anexa cu formulele de revizuire şi actualizare.
Formula de revizuire:
“An = av + n * N + m * M + g * G + f * F + e * E + d* D + c * C + b * B + a * A unde:
- An – reprezintă coeficientul de ajustare care urmează a fi aplicat valorii de contract;
- av – coeficient fix şi reprezintă valoarea procentuală a plăţii în avans faţă de valoarea contractului;
- n – ponderea estimată a cheltuielilor totale cu forţa de muncă, inclusiv cheltuielile angajatorului pentru pregătire profesională (costul forţei de muncă);
- N – indicele de creştere a salariului minim brut lunar conform ultimei hotărâri de guvern sau indicele de creştere a câştigului salarial mediu brut lunar în ramura CAEN ( la 2 cifre) în care se încadrează executantul;
- m – ponderea estimată a costurilor cu materialele de construcţie, respectiv a materialelor din minerale nemetalice
- M – indicele de creştere a preţurilor produselor din minerale nemetalice;
- g – ponderea estimată a produsele achiziţionate de la societăţi de construcţii şi a altor materiale;
- G – indicele de creştere a preţului de producţie a produsele achiziţionate de la societăţi de construcţii şi a altor materiale;
- f – ponderea estimată a costurilor cu produse din metal;
- F – indicele de creştere a preţurilor a produselor din metal, publicat de INS;
- e – ponderea estimată a costurilor cu energia electrică, gaze, energia termică şi combustibil în total costuri;
- E – indicele de creştere a tarifelor /preţurilor bunurilor de natură energetică, prin echivalenţă cu creşterea preţurilor de producţie sau de consum;
- d – ponderea estimată a materiilor prime pentru construcţii, respective pietriş, nisip şi alte produse extrase;
- D – indicele de creştere a preţurilor materiilor prime pentru construcţii, respective pietriş, nisip şi alte produse extrase;
- c – ponderea estimată a cheltuielilor cu produse din lemn;
- C – indicele de creştere a preţului de producţie a produselor din lemn;
- b – ponderea cheltuielilor cu amortizarea sau achiziţia de utilaje de construcţii în total cheltuieli sau în valoarea lucrărilor executate;
- B – indicele producţiei de echipamente electrice sau după caz, a maşinilor, utilajelor şi echipamentelor neelectrice;
- a – ponderea altor consumuri;
- A – indicele preţului producţiei industriale;”
Formula de actualizare
Coeficientul de actualizare se aplică conform formulei: C(a) = (In / Io) – An în care:
- C(a) reprezintă coeficientul de actualizare;
- In reprezintă indicele compozit al preţurilor producţiei industriale cu bază fixă înregistrat în luna n, inclusiv eventuala creştere a salariului minim;
- Io reprezintă indicele compozit al preţurilor producţiei industriale cu bază fixă înregistrat aferent lunii de referinţă prevăzută în contract (dacă aceasta dată de referinţă este prevăzută în contract) sau aferent lunii, datei de ofertare (dacă data de referinţă nu este prevăzută în contract), la prima actualizare sau luna ultimei actualizări, inclusiv eventuala creştere a salariului minim.
- An reprezintă coeficientul de revizuire a preţurilor; An are valoarea 0 (zero) când se realizează doar actualizare
Florin Manoloiu
Commercial and Tendering Director|eDevize