Vrei să participi la cât mai multe licitații publice în 2025? Iată cum poți să le ofertezi ușor

deviz
Anul 2025 se anunță un an ceva mai dificil pentru piața de construcții, având în vedere noutățile privind ordonanța „trenulet”, însă pentru companiile ale căror procese sunt deja digitalizate, lucrurile vor fi mai simple. Motivul este foarte simplu: iese mult mai puțin costisitor un proces care a fost eficientizat și automatizat.
Pentru companiile care nu au trecut deja printr-un astfel de proces, modul în care acestea vor gestiona situația în 2025 va fi greoi, mai ales pentru companiile care nu au un fond de rezervă/posibilitatea de credite care să le asigure măcar 6 luni de întârzieri la plată. Angajatorii companiilor de construcții vor fi nevoiți să plătească mai mult către stat dacă vor dori să păstreze salariile nete din anul 2024 pentru angajații săi, iar dacă nu vor dori, s-ar putea să aibă probleme cu personalul și angajații vor dori să plece la companiile care își vor permite să plătească taxe mai mari.
Există posibilitatea ca și în România, așa cum se întâmplă în momentul de față în țările din vest, să avem câțiva antreprenori generali care să realizeze aproximativ toate lucrările, iar restul companiilor vor fi subcontractori pentru aceste companii.
Însă, noi nu credem că este prea târziu pentru nimeni să poată să facă câțiva pași în direcția digitalizării și să încerce astfel să reducă timpii de muncă din departamente sau, conform unor estimări mult mai riguroase, să-și dea seama unde poate interveni pentru a eficientiza propriile costuri.

Într-un context în care totuși există foarte multe proiecte în SEAP care așteaptă participarea dumneavoastră, vă aducem în prim plan 5 pași esențiali, pe care poți să-i faci cu ajutorul programului eDevize, prin care să poți oferta ușor pentru licitațiile publice:

1. Folosește SEAP Expert și astfel redu timpul pe care un inginer de ofertare îl investește pentru a „rula” aceste formulare F3 de la licitațiile publice.

SEAP Expert este modulul prin care eDevize îți pune la dispoziție toate investițiile cu listele deja rulate, integrate în programul de ofertare (de devize). Nu contează dacă devizele sunt scanate sau provin dintr-un alt program de devize, ele se vor regăsi în softul eDevize.

2. Activează analiza de profit pentru fiecare proiect pe care îl ofertezi.

eDevize oferă posibilitatea de a lucra cu prețurile interne, de achiziție, și cu marjele de profit/alte costuri implicate, la nivelul fiecărui articol, astfel încât să știi „negru pe alb” care este posibilitatea de a rămâne cu bani în buzunar.
Practic, îți setezi prețul de la furnizori, prețul orar de plată pentru muncitori, pentru utilaj, marja proprie, sub forma de procent și, conform acestora, vei obține prețul cu care poți da oferta. Sau invers: poți seta prețul de ofertă, cel intern de achiziție, și ulterior să vezi care este marja obținută.

3. Inteligența artificială pentru orice rețetă din lucrările tale.

Modulul de IA pe care eDevize îl oferă îți permite ca, atât pentru lucrările create de la 0, prin importul listelor de cantități din Excel sau din SEAP Expert, să realizezi ușor rețetele, ca apoi inginerii din departamentele de ofertare doar să le calibreze conform proiectului.
Ulterior, dacă nu ai deja o bază proprie de norme, le vei putea salva pe toate o dată în baza companiei și refolosi în proiecte viitoare.

4. Lucrează în paralel pe aceleași devize cu colegii din echipă prin posibilitatea de lucru colaborativ.

eDevize a lansat în 2024 modulul de lucru colaborativ, prin care, mai ales în departamentele cu mai mulți ingineri, este foarte util, pentru că vei putea reduce timp esențial, oferind posibilitatea echipei de a se coordona mult mai bine pe ceea ce au de făcut.

5. Propagă norma de deviz realizată sau modificată în toată investiția, dacă aceasta are același cod sau descriere.

În multe cazuri se întâmplă ca, în proiectele publice și în cele private, să avem parte de norme care se repetă în investiție, și atunci, dacă facem o modificare unei norme dintr-un deviz, va fi nevoie, manual, să facem aceste modificări și la celelalte norme.

Practic, îți setezi prețul de la furnizori, prețul orar de plată pentru muncitori, pentru utilaj, marja proprie, sub forma de procent și, conform acestora, vei obține prețul cu care poți da oferta. Sau invers: poți seta prețul de ofertă, cel intern de achiziție, și ulterior să vezi care este marja obținută.

Foloseşte de astăzi programul eDevize, încearcă-l gratuit timp de 5 zile și ofertează licitațiile publice de 5x mai rapid!

Adresa de e-mail introdusa nu este valida sau exista deja. A avut loc o eroare in incercarea de a crea cont. Vei primi un email dupa ce o rezolvam
Emailul introdus este deja asociat cu un cont eDevize.
Doresti sa recuperezi parola?
Contul dumneavoastra este blocat momentan. Daca nu ati facut-o deja, va rugam sa va verificati e-mail-ul si sa urmati instructiunile de activare. Daca nici atunci nu va puteti loga, va rugam sa trimiteti un e-mail la adresa: office@edevize.ro. Va multumim.

Cătălina Miu

Marketing and Business Development Director | eDevize
0 0 votes
Article Rating
Aboneaza-te
Notifica la
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments