PRINCIPIILE OFERTĂRII DE SUCCES

Principiul 31 | Odată înțelese facilitățile, vei ști în ce context să le aplici

Acum mai multă vreme, realizam cursuri de o zi în care treceam prin aproximativ toate facilitățile programului eDevize.

Ai spune că o zi nu este nici pe departe suficientă pentru a învăța cu adevărat să lucrezi fără probleme, și fix așa este.

Însă, într-un astfel de curs sau prezentare poți afla ce facilități există, care este scopul lor, iar în momentul în care vei lucra la un proiect, într-un anumit context, să știi că le poți aplica.

Nu neapărat și cum să le aplici, însă faptul că știi cum poți să intervii asupra unor situații, te va ajuta la învățarea autonomă și treptată a procesului de ofertare.

De exemplu, o facilitate care ajută foarte mult la corectitudinea cu care ofertezi este Analiza de profit, facilitate care îți permite să treci un cost de achiziție, separat un cost de ofertă și de asemenea marja pentru fiecare resursă sau articol în parte.

Facilitatea nu se folosește greu, însă nu este ceva ce întâlnești la orice program de deviz din piață. În plus, pe fluxurile standard de lucru, pentru lucrările mai mici, nu ai neapărat nevoie de o astfel de analiză la acest nivel de granularitate.

Însă, când întâlnești un context în care simți că ai nevoie de mai mult control, că prețurile fluctuează, sau pur și simplu, ai de lucrat o investiție ceva mai mare, dacă ai aflat măcar o dată de la noi de această facilitate, vei știi că poți să o folosești.

Astfel, să poți să-ți îndeplinești scopul: control pe prețurile resurselor tale.

Cum?

Poate vei căuta un tutorial pe canalul de Youtube eDevize legat de o facilitate, sau ne vei cere o consultanță personalizată de 10 minute în care să-ți arătăm încă o dată cum funcționează aceasta.

Vei face ceva, astfel încât să poți realiza lucrurile mai ușor!